Dragii noştri, vă mulţumim că aţi ales să vă inspiraţi din reţetele noastre. Toate reţetele sunt create gândindu- ne la familia noastră. Copiii au fost sursa noastră de inspiraţie. Experienţa noastră cu diverşi oameni prin diverse locaţii, ne- afăcut să înţelegem ce gusturi au anumite persoane. Am înce cat să cuprindem o diversitate de gusturi pentru toţi. Suntem convinşi că veţi găsi ceva care să vă placă, am cuprins toate gusturile, pe care noi le- am combinat pentru a crea ceva unic. Produsele din aluat sunt ceva care place tuturor. Cel mai im portant este cine le face. Mâncarea este un conductor energetic, atunci când este pregătită cu dragoste, pace în suflet – atunci sigur veţi transmite aceea hrană benefică trupeşte şi sufleteşte. Sperăm ca energia iubirii noastre faţă de această lume să ajungă în casele dumneavoastră, în inimile dumnea voastră şi fie ca gusturile create în această carte să vă adune la o masă plină de bunătăţi pe care să le savuraţi împreună cu oamenii dragi, cu discuţii benefice sufletului vostru.
SCURT ISTORIC AL PIZZEI
Cum? Când ? Unde a apărut prima dată pizza?
Aceste întrebări
probabil ni le- am pus toți cei care iubim acest produs. Ce este de fapt pizza?
dacă ne uităm la
datele din Wikipedia, vom găsi că pizza își are de fapt rădăcinile în Grecia
Antică. Mă mir că grecii încă n- au dat pizzei eticheta de mâncare a lor
tradițională, dar încă nu este târziu.
deci, ce ne spune Wikipedia:
Pizza este un fel
de mâncare ce se presupune că își are originea în Italia, mai precis provenind
din napoli. Este o pâine plată, de obicei rotundă, acoperită cu sos de roșii și
brânză, plus alte topping- uri opționale, preparată la cuptor.
Pissa este un
termen latin, apărut în secolul IX, care în seam nă „pâine plată”. Începând cu
secolul XIV, a căpătat sensul de „pâine plată acoperită cu brânză” în limba
italiană. Un om care se pricepe la prepararea pizzei se numește „pizzaiolo”,
iar un restaurant care servește pizza se numește „pizzerie”.
Contrar credinței
generale, pizza nu este cert originară din Italia. de fapt nu se știe cine a
„inventat” această mâncare deli cioasă. deși cultura mediteraneană are variante
incipiente înrădăcinate în dieta lor, variante similare au fost descoperite și
în Egipt, babilon și Imperiul Persan. Se știe că în Grecia Antică mâncau o
pâine rotundă și plată, deasupra căreia puneau diferite condimente și
ingrediente. Adițional, în cenușa rezultată în urma eruperii catastrofale a
vulcanului Vezuviu din anul 79, au descoperit dovezi care ar indica faptul că o
pâine rotundă din făină ar fi fost consumată la scară mare în acea perioadă în
Pompei și neopolis (neopolis fiind o colonie
greacă, ulterior a devenit
orașul napoli). Însă adevărul este că pizza putea fi inventată de oricine a
descoperit secretul combinării făinii cu apă și încălzirea acestui aluat pe o
piatră fierbinte.
Termenul de „pizza”
a fost menționat pentru prima oară într- un text latin datat din 997,
descoperit într- un orășel italian din sud. Conform acestuia, un lucrător de
fermă trebuia să îi dea episcopului orașului „dodeci pizze” (douăsprezece
pizze) cu ocazia Crăciunului și Paștelui. Termenul propriu- zis poate proveni
dintr- omultitudine de cuvinte:
• din cuvântul grec „pikte”
(însemnând „cocă frământată”), care în latină a devenit „picta” și ulterior
„pitta”;
•
din termenul în latină „pinsa” (însemnând „a bate”), putându- se
referi la procesul de aplatizare a aluatului);
• din cuvântul în latină „picea”,
care poate să se refere la faptul că aceasta se înnegrește în cuptor;
•
din termenul italian „pizzicare” (însemnând „a trage”), referindu- se
la faptul că pizza este trasă afară din cuptor.
În Italia, orașul
care este strâns legat de pizza este napoli. Aici acest fel de mâncare a
devenit foarte popular în rândul săracilor, în special fiindcă era foarte
ieftin de preparat, gustos și sățios. Adițional, probabil datorită faptului că
pizza era așa de îndrăgită de locuitorii mai săraci, marginea pizzei este mai
groasă decât centrul acesteia. Astfel, oamenii săraci, chiar dacă aveau mâinile
murdare, puteau să țină o felie de pizza în mâini și s- o mănânce, fără să
murdărească partea pe care o consumau. desigur, la sfârșit marginea pizzei era
aruncată.
Însă această
perioadă a reprezentat doar începutul pizzei, fel de mâncare care astăzi se
găsește oriunde în lume, fiind unul dintre cele mai populare feluri de mâncare.
Istoria pizzei
moderne a început o dată cu aducerea roșiilor în Europa din America, în secolul
XVI. La început însă s- au bănuit a fi otrăvitoare, ca alte plante din familia
Solanaceae. În secolul XVIII, săracii din napoli obișnuiau să pună sos de roșii
peste pâinea lor plată. Așa s- a născut pizza pe care o cunoaștem astăzi. Cu
timpul a câștigat popularitate și turiștii veneau special în zonele sărace din
napoli pentru a gusta diversele rețete de pizza, preparate de pizzaioli.
Inițial acest fel
de mâncare a fost comercializat la chioș curile în aer liber. Sub forma unui
astfel de chioșc a fost înființată în 1738 și prima pizzerie, „Antica Pizzeria
Port’Alba”, care s- adeschis în jurul anului 1830 la napoli sub forma pe care o
au astăzi pizzeriile, cu mese și scaune, și este deschisă și astăzi. Alexandre
dumas ne povestește că în anii aceștia pizza era mâncarea de bază în napoli și
că avea ingrediente variate, cum ar fi brânză, roșii, ulei și anșoa. Tot în
această perioadă se crede că pizzaioli au început coacerea pizzei în cuptorul
de cărămizi. Altă pizzerie faimoasă este „da Michele” (deschisă în 1870), unde
mulți consideră că ar fi singurele Pizza Marinara și Pizza Margherita. Marinara
este prima rețetă de pizza. Margherita a fost prima pe care s- apus brânză.
Este atribuită lui Raffaele Esposito, care lucra la pizzeria „Pietro... e basta
così” („Pietro... și ajunge”) (deschisă în 1880), care mai există și astăzi,
sub numele de „Pizzeria brandi”. Legenda spune că, în 1889, regele Umberto I al
Italiei și soția lui, regina Margherita, au pornit într- un tur al țării. de- a
lungul călătoriilor, regina a devenit intrigată de pâinea plată cu ingrediente
deasupra, pe care o savurau italienii de rând. Astfel, și- arugat gărzile să- i
aducă și ei o felie. Cum i- a plăcut foarte mult această mâncare, regina i- a
ordonat lui Raffaele Esposito să- i pregătească mai multe sortimente de pizza,
neinteresând- ocă oamenii din curtea regală nu au văzut cu ochi buni faptul că
regina mănâncă același lucru cu oamenii de rând. Astfel, brutarul Esposito i- a
pregătit reginei trei feluri de pizza: una cu slănină, brânză și busuioc; a
doua cu usturoi, ulei și roșii; și al treilea cu roșii, mozzarella și busuioc
(culorile căreia reprezentau chiar steagul italian – roșu, alb și verde). Acest
ultim sortiment a fost preferatul reginei, iar brutarul Esposito a numit acest
fel de pizza Margherita, după numele reginei. În zilele noastre, Asociația
Pizzei napolitane Veridice are reguli foarte stricte în ceea ce privește
pregătirea unei pizza autentic napolitane. Astfel, pizza trebuie coaptă într-
un cuptor cu lemne boltit, aluatul trebuie frământat și aplatizat manual, fără
folosirea unor instrumente (din această cauză pizzaioli pregătesc pizza rulând-
o cu degetele în aer). În plus, diametrul pizzei nu trebuie să depășească 35 de
centimetri, respectiv aluatul nu poate fi mai gros de 1- 3cm în mijloc. [1]
Stând de vorbă cu
un italian mai în vârstă, el mi- apovestit că de fapt pizza este din regiunea
Sorrento și ea se făcea din resturile de mâncare care rămâneau, se luau și se
aruncau pe o bucată de aluat.
dacă studiem atent
istoria, vom observa că toate popoarele mediteraneene aveau ca mâncare de bază
pita făcută pe piatră și pe ea puneau diferite ingrediente. deci, nu putem da
pizzei proveniența italiană. deși poate o să- mi săriți în cap acum, dar eu cred
că italienii sunt buni comercianți și au făcut un marketing bun la pizza și au
etichetat- ocum că ar fi a lor. numai ca istoricii ne spun altceva.
Prototipul pizzei este și pita
egipteană care a apărut încă acum 6000 de ani, atunci când au apărut culturile
de drojdie și lapte acru. Sunt păstrate istorii când încă soldații perși coceau
pite din drojdie cu cașcaval și fenicul în ele. deci, încă o dată, subli niez
că acest produs nicidecum nu are o proveniență italiană, așa cum toată lumea
o etichetează.
În Grecia antică
se cocea acest tip de mâncare: se făcea o pâine rotundă plată pe care se puneau
cașcaval, ierburi aromate și se ungea cu ulei de măsline și se cocea. Această
pâine era numită „plakintos”. Mai degrabă acest fel de mâncare are rădăcini
grecești decât italienești, italienii au îmbunătățit- o, adăugând sos de roșii
atunci când au fost aduse roșiile în Europa.
o altă sursă
istorică spune că în Roma antică pizza a fost adusă din Palestina și era numită
„placenta”. În afară de ulei de măsline, ceapă și cașcaval, romanii mai puneau
și legume și peste ele mai adăugau și miere. În Roma antică a fost adus acest
fel de mâncare de legiunile romane din Palestina, chiar așa tip de pizza a fost
găsit sub scruma vulcanului Vezuviu.
Un alt oponent al
istoricilor sudici este omul de știință norvegian Astrid Ridbergolts, care
afirmă că pizza este de proveniență norvegiană, deoarece vikingii foloseau
aluatul dospit într- otigaie, pe care prăjeau carnea și legumele.
Cel mai important
aspect al acestei mâncări este că era considerată mâncarea săracilor, în Italia
era numită pita focaccia.
În ziua noastră pizza este o mâncare tradițională internațională, nu există țară unde să nu găsești vreo pizzerie.
Deci, dragii mei pizza este a tuturor, istoricii n- au ajuns la o concluzie concretă cine de fapt a inventat pizza, numele l- au definitivat italienii, dar are începuturi grecești. Acest produs este un asortiment încrucișat al istoriei omenirii, din acest motiv este iubit de către toți, pentru că fiecare națiune se regăsește în acest produs minunat și fiecare găsește la el ceva care îi place.
Comentarii
Trimiteți un comentariu